sâmbătă, 12 februarie 2011

A fii sensibil+A acţiona cu inima+A fii blând= Neintegrare? Suferinţă? Dezamăgire?

          Am deschis geamul la cameră. Bate un vânt ciudat. Mereu am crezut că vântul vesteşte ceva. Pe pervaz am o statuie primită cadou, de la Antichităţi (sau poate de la 38). E o femeie egipteană foarte misterioasă. Vântul mişcă perdeaua aşa încât zici că dansează după muzica pe care o ascult. "Where do I begin", Andy Williams, din "Love story", doar pian. Ce atmosferă! Ar mai lipsi prinţul pe cal alb să mă ia la un dans!
          Gata? Deja v-aţi plictisit d-atâta "sirop"? Nu mai citiţi, că-s nişte rahaturi romantice plictisitoare care nu vă ajută la nimic decât sa va deprime sau eventual să vă plângeţi de milă că aşa-zisul prinţ nu există, să râdeţi,că vântul nu vorbeşte (tocmai a batut aşa de rău că mi-a trântit fereastra!! Bună asta...), şi că a fi romantic, poet, sensibil, în societatea actuală echivalează cu a fi tăntălău? Retardat. Patetic. Visător. Irealist. Incapabil să se integreze. Ciudat. Idiot. Plângăcios.
         Aşa este arătat cu degetul cel care astăzi arată că dincolo de hainele de firmă, freza în trend, machiaj elaborat, mişcări de "fiţă"(ce straniu e să scriu româneşte, cu "ţ", şi nu cu "tz"!), dansuri de robot (hai, ia amintiţi-vă repede cum dansează bambooiştii, gen "găină care dă din aripi"), dincolo de faptul că bea alcool şi se preface că e beat înainte ca efectul alcoolului să fie real, doar ca să arate ce mişto se distrează el în club, dincolo de silicoane, zâmbete false de tv, pupincursime pe " feisbucuri" si multe altele, EXISTĂ UN SUFLET.
        Când eram mai puştoaică, îmi plăcea să scriu. Să compun poezii, versuri pe care le cântam apoi, sau pur şi simplu să descriu tot ce se află în jur sub forma unui basm. Cum se spune şi în mod cert aţi mai auzit, am trăit multă vreme în aşa numitul "glob de cristal", în lumea prinţeselor şi a Făt-Frumoslui. Îmi plăcea să mă plimb la ţară prin grădini, prin păduri (mă mai şi rătăceam ce-i drept), prin casa veche a bunicilor şi să visez. Îmi imaginam atât de bine tot şi mă transpuneam într-o lume Disney, să zic aşa.
        Ah, adoram desenelea alea, şi-acum îmi plac la nebunie! Şi.uite aşa, copilăria plus o bună parte din adolescenţa mea, a fost sub semnul unei lumi de basm, unei lumi imaginate de mine.
        Bad thing. Şi-am să vă explic de ce.
        Poate aşa m-am nascut, cu talentul de a compune, desena, cânta, cu înclinaţii artistice. Poate imaginaţia mea era prea bogată, şi în contact cu prinţesele Disney cu care am crescut (tata îmi aducea mereu "casete video", că pe atunci nu erau DVD uri cu toate poveştile Disney), cu faptul că nu am copilărit în oraş, ci într-o zonă de munte superbă, cu tradiţii autentice, cu peisaje naturale autentice şi în special liniştea, şi acea izolare specifică poeţilor care se retrag din tumultul urban într-o locaţie de vis, m-au făcut să fiu ...sensibilă.
       Nu mă plâng de copilăria mea. Dimpotrvă. Am amintiri mai ceva ca Nică,  în varianta feminină. Totul mă făcea să visez..natura, filmele, muzica sau anumite cărţi (nu prea îmi plăcea să citesc)...
       Şi totuşi, care-i tragedia? Fără să realizez, decât mult mai târziu, devenisem o persoană sensibilă. Aţi spune că asta nu e ceva neapărat rău. Eu zic că e tragic.
       Cu toţii trecem peste acel prag dintre copilărie şi maturitate, când ne dăm seama că nu tot ce zboară se mănâncă, Moşul nu există, şi prinţul pe cal alb e de fapt un căcănar care vrea să se culce tine, ori prinţesa cu părul bălai , delicată şi firavă, e o siliconată cu două bărci în loc de buze care dacă nu ai euraşi mulţi în buzunar sau un bolid nici nu se uită la trandafirul tău.
      Dar, atunci când în copilărie ai fost răsfăţat, protejat, ferit de orice urma de...realitate, şi pe deasupra, mai ai şi o imaginaţie excesivă, romantism, delicateţe şi sensibilitate acută la tot ce te încoajoară aşa încât crezi că vântul vorbeşte sau că în orice clipă apare prinţişorul pe care l-ai aşteptat mereu şi totul e ca-n filme, eh, atunci... e tragedie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu